miercuri, 31 decembrie 2008

Kapetanos-un jucator model...



Nu-i place bautura, nu fumeaza si nu merge in cluburi! Pantelis Kapetanos, cel mai eficient atacant al Stelei a muncit si de sarbatori: nu a petrecut, ci s-a pastrat in forma ca sa ia in retur titlul cu Steaua.

"Pentru mine este important sa fiu in forma. Sezonul trecut am stat pe tusa din cauza unor probleme medicale, asa ca sunt satul de odihna. Am fost la sala si am facut alergari. Am lasat familia sa se distreze de sarbatori",a spus Kapetanos

luni, 29 decembrie 2008

Steven Gerrard a fost arestat!


Căpitanul lui Liverpool, Steven Gerrard, a fost arestat, după ce a fost acuzat că în noaptea de duminică spre luni a fost implicat într-un scandal, potrivit unor surse din poliţie citate de Reuters.

Incidentul s-a petrecut într-un bar din Southport, iar şase persoane, printre care şi jucătorul lui Liverpool, au fost arestate de poliţie. Ceilalţi cinci bărbaţi au vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Southport a fost transportat la spital cu mai multe răni pe faţă, dar este în afara oricărui pericol.

Gerrard, în vârstă de 28 de ani, a marcat două goluri în meciul de duminică împotriva lui Newcastle, scor 5-1.

duminică, 28 decembrie 2008

Topul fotbalistilor din UCL...


Chiar daca CFR Cluj a avut o prestatie mai convingatoare in acest sezon european, tot un jucator stelist domina in acest top. Dayro este cotat la 4 milioane de euro, cu un milion mai mult ca mijlocasul argentinian al CFR-ului, Juan Culio. Culio a fost peste Dayro Moreno la rezultate, cu cele doua goluri marcate pe Olimpico cu AS Roma.
Topul include si un fotbalist roman: pe Mutu, care a fost evaluat la 19 milioane de euro dupa meciurile din UEFA Champions League din acest sezon.

Clasamentul jucatorilor din acest sezon de UCL:
Cristiano Ronaldo-Manchester-60mil. euro
Casillas-Real Madrid-50
Messi-Barcelona-50
Aguero-Atletico M.-45
Ibrahimovic-Inter-42
Fabregas-Arsenal-40
Torres-Liverpool-40
Buffon-Juventus-40
Essien-Chelsea-35
Ribery-Bayern M.-35
De Rossy-AS Roma-35
Benzema-Lyon-30
Danny Alves-Barcelona-30
Diego-Werder B.-25
Giuseppe Rossi-Villareal-22
Lucho Gonzales-FC Porto-20
Moutinho-Sporting L.-20
Fernandinho-Shahtior-20
Srna-Shahtior-20
Willian-Shahtior-20
Mutu-Fiorentina-19
Boruc-Celtic-15
Dani Guiza-Fenerbahce-14
Cavenaghi-Bordeaux-12,5
Ben Arfa-Marseille-12
Bakary Kone-Marseille-12
Valbuena-Marseille-12
Niang-Marseille-12
Milevskyi-Dinamo Kiev-12
Ninis-Panathinaikos-10
Afellay-PSV-8
Lazovic-PSV-8
Derdiyok-Basel-6
Dayro Moreno-Steaua-4
Culio-CFR Cluj-3
Enevoldsen-Aalborg-2,5
Dellas-Anorthosis-1,5
Stasevich-Bate Borisov-700.000 euro

Bin Laden îl vrea mort pe David Beckham!


David Beckham este considerat o ţintă perfectă pentru teroriştii de la Al Queda. Englezul va participa cu AC Milan la un turneu în Dubai. Britanicul va fi păzit foarte strict pe tot parcursul evenimetului deoarece un atac terorist împotriva fotbalistului se poate declanşa oricând. Autorităţile au luat măsuri de securitate speciale şi speră să treacă prin această încercare cu bine. "Ne pregătim ca pentru primirea unui şef de stat. Măsuri de securitate mai drastice nu există. Suntem obişnuiţi să primim vizitele unor staruri, dar de această dată este ceva diferit, deoarece se vor da autografe şi sesiunile de antrenamente vor fi deschise publicului. Fanii vor să se apropie de Beckham şi riscurile sunt mult mai mari decât de obicei.", a spus o sursă din departamentul de securitate din Dubai.

vineri, 26 decembrie 2008

Cum sa faci praf un Ferrari de 160.000 de euro!?


Printul Kuwaitului ne invata de Craciun o lectie importanta - cum sa faci praf un Ferrari de 160.000 de euro.

Printul rula nebuneste pe strazile Londrei la 5 dimineata. La 190 km la ora, nepotul seicului Jabir al III-lea a pierdut controlul masinii si a intrat intr-un stalp. Masina a explodat la cateva minute, iar soferul si pasagerul din dreapta s-au salvat la limita.

In stare de soc, cei doi au fugit la Ambasada Kuwaitului din Londra. Faisal Sabah Salem Alsabah, in varsta de 23 de ani, a fost testat de politia din Londra, insa nu s-au descoperit urme de alcool in sange.

miercuri, 24 decembrie 2008

Ce a facut antrenorul Becali!?

Gigi Becali ca antrenor este dezastru...cu 'D' mare! Acesta a fost foarte influentabil...si s-a luat dupa 'gura lumii' care sustinea ca Steaua are jucatori straini slabi.

In momentul de fata,'micutul' Elton care a fost indepartat dupa cateva luni din Ghencea ,face furori, inscriind foarte multe goluri si dribland tot ce-i iese in cale in Arabia.Acesta ,parca a vrut sa-i dea o palma Stelei,prin reusitele tot mai dese din lovituri libere,avand in vedere ca Steaua nu a mai dat gol din lovitura libera 'de pe vremea lui Dica'.




Habib Habibou este golgeter-ul lui Charleroi si este dorit de Ladislau Boloni la Standard Liege.Steaua nu a dorit sa achite 1 milion pe acesta,iar acum,Habibou, valoreaza in jur de 3 milioane de euro.







Mendoza,jucatorul transferat de Steaua liber de contract ,si dat afara 'in suturi' in vara face senzatie in Mexic unde a reusit sa inscrie 10 goluri in 16 meciuri pentru echipa sa.Acesta a reusit performanta de a inscrie 2 goluri in 60 de secunde.



Cred ca prin aceste cifre am evidentiat tot ce trebuia despre management-ul din prezent al Stelei...

luni, 22 decembrie 2008

Beckham asteapta sa debuteze la Milan!


Ultima achizitie a lui AC Milan, starul englez David Beckham, a afirmat ca si-a dorit foarte mult sa intre pe teren in jocul cu Udinese, disputat ieri si incheiat cu victoria milanezilor, scor 5 la 1.
"Becks" a urmarit meciul din tribune, alaturi de sotia sa, Victoria si s-a aratat multumit de evolutia noilor sai colegi. Desi nu are drept de joc pentru Milan decat din luna ianuarie, Beckham nu mai are rabdare, dorind sa imbrace tricoul milanez cat mai repede posibil. Acesta se va alatura noilor sai colegi la sfarsitul acestui an si va lua parte la turneul la care Milan participa anual in Dubai.
"Mi-as fi dorit sa joc, pentru ca este imposibil sa nu iti placa atunci cand joci la o echipa atat de mare. A fost o placere ca noul meu echipament sa-mi fie oferit de copii. Am jucat pentru Manchester United si pentru Real Madrid, iar acum joc pentru Milan. Trei mari echipe ale lumii. La aceste echipe, presiunea este aceeasi, toti avand acelasi scop: castigarea Ligii Campionilor." a declarat Beckham pentru Sportmediaset.

duminică, 21 decembrie 2008

Manchester United este campioana lumii!


Castigatoare a Champions League si a Campionatului Angliei, Manchester United a reusit sa-si mai treaca in cont inca un trofeu.Acestia au reusit sa triumfe si in Campionatul Mondial al Cluburilor,disputat in Japonia, la Yokohama.
Manchester a intrat in competitie in semifinale ,unde a trecut ,in urma unui meci spectaculos, de Gamba Osaka cu scorul de 5-3.
In cea de-a 2 a semifinala ,castigatorii Copei Libertadores,ecuadorienii de la LDU de Quito i-au invins pe mexicanii de la Pachuca(2-0).
Finala mica a fost castigata de japonezii de la Gamba Osaka , scor 1-0 impotriva celor de la Pachuca.
Finala mare s-a incheiat prin victoria lui Manchester United scor 1-0 contra celor din Ecuador.
Golul a fost inscris de Rooney.
Echipa invingatoare a fost urmatoare:Van der Saar, Rafael(Neville), Ferdinand, Vidic, Evra, Ronaldo, Anderson(Flecther), Carrick,Park, Tevez(Eavens), Rooney

sâmbătă, 20 decembrie 2008

3 derby-uri din Spania in 3 etape...



In ultimele trei etape ale turului din Primera Divison s-au disputat cele mai importante meciuri:Barcelona-Valencia;Barcelona-Real Madrid si Real Madrid-Valencia.

Primul meci a fost adjudecat categoric de Barcelona impotriva Valenciei ,4-0.Cel care a rapus Valencia a fost Henry ,care a reusit un hat-trick.Celalalt gol a fost inscris de Dany Alves.


El Clasico,Barca-Real s-a incheiat prin victoria Barcelonei,2-0.Golurile au fost marcate de Samuel Eto'o si Lionel Messi.

In urma unui meci foarte echilibrat Real a invins Valencia cu 1-0,golul fiind marcat de Higuain inca din minutul 4.

In urma acestor derby-uri cel mai bine a iesit Barcelona, dar putem spune ca acestia au avut meciuri mai usoare ,jucand acasa si contra Valenciei ,si contra Realului.
Real Madrid are 1 victorie acasa si 1 infrangere in deplasare .
Valencia 'a reusit' contraperformanta de a pierde ambele meciuri.Acestia, insa isi pot lua revansa in retur ,avand in vedere ca vor juca acasa cele doua derby-uri.

David Villa:"Nu-mi pare rau ca nu sunt la Real"


Atacantul Valenciei, David Villa, spune că nu regretă transferul ratat la Madrid şi se arată încrezător în şansele echipei sale de a produce surpriza pe Bernabeu.

"Sînt fericit la Valencia şi, cel puţin pentru moment, lucrurile merg bine pentru mine aici. Meciul cu Real este important pentru noi deoarece putem încheia anul cu mai mult de 30 de puncte, atît cît ne-am propus la începutul sezonului. Nu-mi pare deloc rău că nu sînt jucătorul Madridului!" a spus Villa.

Meciul Real Madrid-Valencia,din Primera Division,se va disputa astazi, 20-12-2008,incepand cu ora 21.00.

vineri, 19 decembrie 2008

Steaua poate fi retrogradata!

In urma inregistrarilor din cazul 'Valiza',Steaua poate fi depunctata sau chiar retrogradata.

Discutie telefonica din 15 aprilie 2008, intre Gigi Becali si Marius Lacatus:

BECALI GEORGE: Ma, MARIUS, da' vorbeste, ba, cu aia la UTA. Ai vorbit cu aia la UTA?
MARIUS: Am vorbit, am vorbit, Am vorbit si cu ADI, o sa trec eu pe la... pe la domnu' BARA cu ADI, maine, poimaine.
BECALI GEORGE: Vorbiti cu mine intai daca vrei sa treceti pe la domnu' BARA. M-ai inteles?
MARIUS: Pai... Nu vorb...
BECALI GEORGE: Da' tre' sa vorbiti si cu ju... si cu jucatorii direct.
Marius: Pai o sa vorbesc si cu ei care sunt, cu care am eu, asa, incredere sa vorbesc, da'...
BECALI GEORGE: Da! Da! Da!
MARIUS: Sa vorbim cu asta, cu ROLI, ca el a ramas antrenor. Eu am vorbit azi cu el.
BECALI GEORGE: Cine e ROLI?
MARIUS: ROLAND NAGY, ala care a jucat la noi la STEAUA si mi-a fost si mie secund cat am fost acolo.
BECALI GEORGE: A!... Pai da', ba, sa le spuna la jucatori, le dea treizeci de mii prima. M-ai inteles? De fiecare trezeci de mii.
MARIUS: Pai o sa vorbesc cu el, cu domnu' BARA sa le promita.
BECALI GEORGE: Da! Cincisprezece mii la meci egal, trezeci de mii la victorie. Ce p... mea!
MARIUS: Pai da!
BECALI GEORGE: Pai nu?... Bine, jucatorii care intra in teren.
MARIUS: Pai normal.
BECALI GEORGE: Da! Pe urma treaba loc cum impart ei.
MARIUS: Pai o sa... o sa trec eu pe la tine cu ADI si dupa aia mergem la el.
BECALI GEORGE: Da! Da!... da' trebuie foarte repede facuta treaba asta sa nu...
MARIUS: Pai maine, maine, maine.
BECALI GEORGE: Sa nu faca aia manervre, intelegi tu?
MARIUS: Maine la pranz esti la Palat?
BECALI GEORGE: Ca poate sa... ca poate sa-i incure UTA. Ce crezi? Nu poate sa-i incurce UTA? Sa faca un egal?

Convorbirea confirmata la DNA dintre Radoi si Gigi Becali, este din seara de 5 mai si se refera de meciul U Cluj - CFR, din ultima etapa a sezonului trecut.

Radoi: Nasule?
Becali: Da, tata!
Radoi: Uite, acum am… m-au sunat baietii de la “U” Cluj… si mi-au zis ca au vorbit cu Toni… ca le-ar fi tran… Da’ telefonul e ascultat?
Becali: Pai da’, auzi, normal ca e ascultat.
Radoi: A! Pai, atunci trec eu maine, nasule, dimineata. Mata’ esti la palat?
Becali: Pai, zi, mai, ca imi bag p...a! Ce daca e ascultat?! Sa-mi suga p…a!

Becali: Lasa, ma, ca nu le e frica ca nu e… Pai, daca nu, ma, le-a zis (Toni - n.red.) asa: “Ca le imparte un milion jumatate”.

A doa conversatie a avut loc o zi mai tarziu, cand Radoi spunea ca a rezolvat toate detalii cu privire la banii care urmau sa ajunga la jucatorii de la U Cluj. Persoanele de legatura erau Teia Sponte si Gigel Coman.

Becali: Du-te, ma, de aici, ca iau bani multi. Ce dracu’!
Radoi: Da! Pai, nasule. Sa nu… sa nu trimita aia politia.
Becali: Si ce daca trimit?! Imi beleste p…a politia sau ce? Am furat ceva sau ce?... Si am trimis pe Teia sa cumpere un teren in Cluj. (…) Ba, baiatule, mie mi-e frica cand fur, atata, daca fur, ba, baiatule! Pai, cand eu sunt corect si fac dreptate! Esti nebun la cap?!... Si care e treaba? Risc, ce vrei sa fac? (…) Daca cacaciosii aia (jucatorii Stelei - n.red.) nu sunt in stare sa scoata un egal cu Dinamo!

joi, 18 decembrie 2008

Steaua a facut primul transfer al iernii!!!


Astazi Gigi Becali a confirmat transferul lui Ronny Heberson ,de la Sporting Lisabona la Steaua.

Instalarea lui Lăcătuş ca antrenor principal a produs şi primul transfer al iernii la Steaua. E vorba despre Ronny Heberson Ajuaro, fundaş stînga la Sporting Lisabona, în vîrstă de doar 22 de ani.

A fost la "naţionala" Under 21 a Braziliei
Şefii din Ghencea au luat deja acordul de principiu al fotbalistului născut în Brazilia, care îşi doreşte să joace în România, tranzacţia urmînd să fie făcută sub formă de împrumut pe 6 luni, iar în iunie 2009 Steaua va lua o hotărîre finală în privinţa lui.

Ronny a ajuns la Sporting în iulie 2006, de la Corinthians, anunţîndu-se unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului carioca. El a fost şi selecţionat în "naţionala" Under 21 a reprezentativei braziliene, însă n-a reuşit să se impună la Lisabona. În primul sezon a evoluat doar 8 meciuri, avînd o concurenţă foarte dură în experimentatul Marco Caneira.

A jucat cu Manchester şi cu Roma
Apoi, sezonul trecut a bifat 18 meciuri, avînd evoluţii bune, fiind titular chiar şi în Champions League împotriva lui Manchester United, a lui Dinamo Kiev şi în "dubla" cu Roma. În februarie 2008, a fost adus însă Leandro Grimi, de la Milan, argentinianul blocîndu-i accesul în primul "11". Ronny a jucat puţin, bifînd un singur meci în actualul sezon, Sporting -Vitoria Guimaraes 2-0, partidă disputată în urmă cu două săptămîni.

Şutează cu 211 Km/h!
Ronny are un şut fenomenal, de fiecare dată cînd a jucat pentru Sporting fiind autorul unor adevărate trasoare de la mare distanţă. Şi singurul gol pe care l-a marcat în Portugalia a venit în urma unui şut violent, în disputa Naval - Sporting 0-1. A înscris din lovitură liberă, pe care a executat-o cu 211 km/h, cea mai mare viteză a vreunui şut expediat de un fotbalist! El a marcat atunci în poarta apărată de Taborda, portarul transferat în vară de Poli Timişoara, ziariştii lusitani descriind astfel faza: "Şutul a fost aşa puternic încît e greu de văzut mingea în timpul zborului. Nu e surprinzător că Taborda abia a avut timp să respire".

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Barca invinge in "El Clasico"


Cel mai mediatizat eveniment fotbalistic de pe Terra s-a incheiat cu victoria Barcelonei impotriva Real-ului din Madrid.
Meciul disputat pe Camp Nou a fost dominat de la un capat la celalalt de echipa catalana.Real-ul a avut doar cateva tresariri de orguliu pe contraatac.
Chiar daca a dominat ,Barcelona a marcat primul gol de abia in minutul 83 prin Samul Eto`o,care a ratat si un penalty cu cateva minute inainte de inscrierea golului.Catalanii au inchis meciul in minutul 92 printr-o executie'marca Messi',astfel meciul incheindu-se:Barca2-0Real.
Pe parcursul partidei s-a inregistrat o posesie devastatoare in favoarea Barcelonei 71-29%.
Avand in vedere importanta meciului si fotbalistii care au evoluat nu as putea desemna doar un jucator al meciului ,de aceea dupa parerea mea 'oamenii meciului' au fost:Samuel Eto`o(chiar daca a ratat un penalty a fost cel mai periculos om al Barcei),Vitor Valdes(a inchis poarta Barcei),Casillas(chiar daca a incasat doua goluri,a pastrat limitate proportiile scorului).

joi, 11 decembrie 2008

NIKE & ADIDAS se lupta pentru suprematia in fotbal!



Conform unui studiu efectuat în sezonul 2007/2008 care a inclus 182 de cluburi din primele două divizii fotbalistice din Anglia, Franţa, Germania şi Italia, prima ligă din Spania şi cei 53 de membri ai UEFA, Nike era lider detaşat în rîndul sponsorilor de echipament sportiv. Compania americană are contract cu 31 de echipe naţionale, 15 echipe de primă ligă şi 7 cluburi de ligă secundă. Mai mult, dacă la cifrele obţinute de Nike s-ar adăuga şi cele ale Umbro, rezultatele sună şi mai bine pentru americani: 52 de echipe naţionale, 25 de echipe de primă ligă şi 10 cluburi de ligă secundă.

Umbro e lider în Anglia

În sezonul 2007/2008, 16 sponsori de echipament sportive au contracte cu formaţiile din primele două ligi de fotbal din Anglia. Liderul este Umbro (6 cluburi din prima ligă şi 3 din liga secundă), în timp ce Puma şi Le coq sportif sunt la egalitate pe poziţia a doua, ambele cu 5 cluburi. Adidas şi Nike urmează în acest top cu cite patru cluburi în portofoliu: Chelsea şi Liverpool pentru Adidas şi Manchester United şi Arsenal pentru Nike.

Puma domină în Franţa
Din cei 14 sponsori tehnici care au contracte cu formaţiile din Franţa, pe prima poziţie se distanţează Puma, cu 7 cluburi. Urmează Lotto (6), Nike (5) şi Adidas (4).


Lovitură pentru Adidas în Bundesliga
Paradoxal, în ţara-mamă a companiei Adidas, liderul la contracte cu echipele din Bundesliga este Nike, cu 8 formaţii. Adidas are sub contract 6 cluburi, dintre care trei de top: Bayern Munchen, Hamburg şi Schalke 04. Topul este completat de Jako (5) şi Puma (4).



Contre pentru “naţionala” Germaniei
Nike a încercat să dea o lovitură grea celor de la Adidas anul trecut, în timp ce compania nemţească şi Federaţia Germană de Fotbal erau într-un litigiu privind durata contractului pe care îl încheiaseră. Nike a intrat pe fir oferind “federalilor” un contract pe o durată de 8 ani, în valoare de 50 de milioane de euro pe an.

Errea este lider în Italia
Peninsula este singura piaţă mare din Europa unde Nike şi Adidas nu sînt în top. 15 fabricanţi de echipament sportiv au contracte cu formaţiile din Serie A şi Serie B, errea dominînd piaţa cu 7 cluburi. Urmează Asics (5), Legea (5) şi Lotto (5).

În Spania domină Joma
Primera Division este dominată de producătorul local Joma, cu 4 cluburi. Nike este pe locul second cu 3 cluburi, în timp ce Adidas şi Puma sînt la egalitate pe poziţia a treia cu cite două formaţii.

Euro 2008: Nike – Adidas 5-5
Dintre cele 16 echipe care s-au calificat la turneul final al campionatului European de fotbal din Austria şi Elveţia, 5 au avut tricouri marca Nike, 5 au fost Adidas, iar alte 5 Puma. Doar Suedia a avut un sponsor tehnic în afara “granzilor”, pe Umbro.

Adidas (5): Germania, Grecia, Spania, Franţa, România
Nike (5): Portugalia, Olanda, Turcia, Croaţia, Rusia
Puma (5): Italia, Austria, Elveţia, Cehia, Polonia
Umbro (1): Suedia

Nike e lider în România
În Liga I, Nike este lider detaşat şi la numărul de cluburi cu care are contract şi la numele acestora. Dinamo, Steaua, Oţelul Galaţi, CRF Cluj şi Poli Iaşi au echipament sportiv al companiei americane. Zece firme îşi impart echipele astfel:

Nike (5): Dinamo, Steaua, Oţelul Galaţi, CRF Cluj şi Poli Iaşi
Adidas (2): Universitatea Craiova şi FC Argeş
Joma (2): Unirea Urziceni şi Gaz Metan
Lotto (2): Poli Timişoara şi Rapid
Umbro (2): FC Vaslui şi Farul Constanţa
Kappa (1): CS Otopeni
Diadora (1): FC Braşov
Hummel (1): Gloria Buzău
Uhlsport (1): Pandurii Tg. Jiu
Puma (1): Gloria Bistriţa

duminică, 7 decembrie 2008

Marii fotbalisti ai zilelor noastre!


Am revenit cu un nou 'episod' al rubricii "Marii fotbalisti ai zilelor noastre!".Astazi o sa-l cunoastem pe Lionel Messi.
Pe numele sau complet ,Lionel Andres Messi s-a nascut pe 24-iunie-1987 ,in localitatea Rosario-Argentina.Prima echipa pentru care a evoluat Messi a fost Grandoli.In 1995,acesta s-a transferat la Newell's Old Boys.Carles Rexach,directorul sportiv al Barcelonei a vazut in Messi un jucator talentat si a hotarat impreuna cu antrenorul sa-l transfere in Spania.
Debutul argentinianului la Barca a avut loc pe 16-octombrie-2004 intr-un meci din Primera Division disputat impotriva lui Espanyol.
Primul gol pentru Barcelona inscris de Messi s-a concretizat pe 1-mai-2005 impotriva lui Albacete ,pe cand avea 17ani,10luni si 7 zile.
Dupa plecarea lui Ronaldinho,in vara anului 2008 ,Messi a primit numarul 10 de la antrenorul Guardiolla.
Argentinianul s-a situat al 2-lea in clasamentul Balonului de Aur 2008 ,fiind devansat doar de Cristiano Ronaldo.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Finala K1-Yokohama 2008


Mos Nicolae ne-a adus prima gala finala de K1 transmisa in direct de un post TV din Romania-Sport.ro.
Se stia dinainte ca anul acesta nu va mai castiga Sammy Schilt ,invingatorul editiilor din '05,'06,'07 pentru ca nu s-a calificat in aceasta finala.
Gala a inceput "furtunos" cu o mare surpriza ,principalul favorit ,Peter Aerts a fost invins prin KO de Badr Hari,din Maroc.
In al 2 -lea sfert de finala s-au intalnit Errol Zimmerman si Ewerton Teixeira.In urma unui meci echilibrat,luptatorul din Surynam,Zimmerman a invins printr-o decizie 2-0 a arbitrilor.
Urmatoare lupta a fost intre turcul,Gokhan Saki si rusul ,Ruslan Karaev.Otomanul s-a impus printr-o decizie 3-0.
Ultimul sfert de finala se anunta a fi cel mai echilibrat ,intre Remy Bonjansky si Jerome Le Banner."Gentlemanul zburator" s-a impus in urma unei accidentari a francezului Le Banner.

Prima semifinala s-a desfasurat intre Badr Hari si Errol Zimmerman.Dupa prima repriza Badr Hari era in avantaj.In cea de-a 2-a repriza Hari a fost trimis la podea de Zimmerman.Cu o secunda inainte de sfarsitul reprizei marocanul a recuperat dezavantajul ,trimitandu-l pe Zimmerman la podea.Mai erau 57 de secunde pana la final in momentul in care lupatatorul din Surynam a fost rapus.
Cea de-a 2-a semifinala a fost intre Remy Bonjasky si Gokhan Saki.In a 2-a repriza, olandezul l-a trimis la podea pe turc.Acesta nu s-a mai ridicat,iar Bonjasky a invins.

FINALA:Bonjasky-Badr Hari a fost echilibrata doar pana in momentul in care olandezul l-a trimis printr-un croseu de dreapta la podea pe marocan.In repriza a 2-a Badr Hari a avut un gest nesportiv,in care l-a lovit la podea pe Bonjasky.Bonjasky nu a mai putut continua lupta ,iar Badr Hari a fost descalificat.
Astfel "gentlemanul zburator" a obtinut cel de-al 3-lea titlu de campion in K1!!!!!!

marți, 2 decembrie 2008

E oficial!!!


Cristiano Ronaldo a fost desemnat castigatorul Balonului de Aur 2008.El este al 3-lea fotbalist portughez care obtine acest trofeu dupa Eusebio si Luis Figo.
Balonul de Aur recompenseaza un an extraordinar pentru Ronaldo.Castigator al Ligii Campionilor si al Campionatului Angliei cu Manchester United,portughezul in varsta de doar 23 de ani a fost desemnat si golgeterul Campionatului Angliei si al Ligii Campionilor.
Cristiano a oferit jurnalistilor o declaratie sugestiva:"Stiam ca o sa castig Balonul de Aur!".

Clasamentul Balonului de Aur 2008:
1. Cristiano Ronaldo (Portugalia) 446 puncte
2. Lionel Messi (Argentina) 281
3. Fernando Torres (Spania) 179
4. Iker Casillas (Spania) 133
5. Xavi (Spania) 97
6. Andrei Arsavin (Rusia) 64
7. David Villa (Spania) 55
8. Kaka (Brazilia) 31
9. Zlatan Ibrahimovici (Suedia) 30
10. Steven Gerrard (Anglia) 28
11. Marcos Senna (Spania) 16
12. Emmanuel Adebayor (Togo) 12
13. Wayne Rooney (Anglia) 11
14. Sergio Aguero (Argentina) 10
15. Frank Lampard (Anglia) 8
16. Franck Ribery (Franta) 7
17. Samuel Eto'o (Camerun) 6
18. Gianluigi Buffon (Italia) 5
19. Michael Ballack (Germania) 4
Cesc Fabregas (Spania) 4
21. Didier Drogba (Coasta de Fildes) 3
Sergio Ramos (Spania) 3
Nemanja Vidici (Serbia 3
24. Edwin van der Sar (Olanda) 2
Ruud van Nistelrooy (Olanda) 2.

luni, 1 decembrie 2008

Amical Romania-Steaua

Selectionerul nationalei de fotbal a Romaniei a renuntat la turneul de pregatire din Oman din cauza unor neintelegeri financiare ale celor doua Federatii.
Astfel ca ,Romania a programat doua amicale: unul miercuri cu tineretul lui Emil Sandoi si unul vineri cu Steaua Bucuresti.
Pentru acest stagiu de pregatire care va avea loc la Mogosoaia ,Piturca a convocat 20 de jucatori , incercand sa gaseasca solutii pentru viitorul nationalei.
Cei 20 de jucatori convocati sunt:
Portari: Costel Pantilimon (FC Timisoara), Ciprian Tatarusanu (Gloria Bistrita);
Fundasi: Ovidiu Dananae, Valerica Gaman (ambii Universitatea Craiova), Srdjan Luchin, Iasmin Latovlevici (ambii FC Timisoara), Cristian Oros (FC Brasov), Alexandru Tudose (Gloria Buzau);
Mijlocasi: Adrian Ropotan (Dinamo Bucuresti), Eric Bicfalvi (Gloria Buzau), Andrei Prepelita (Universitatea Craiova), Alexandru Bourceanu (Otelul Galati), Cristian Tanase (FC Arges), Ciprian Deac (CFR Cluj),
Mihai Roman (FC Brasov), Alexandru Curtean (Gaz Metan Medias);
Atacanti: , Gheorghe Bucur, Dorin Goga (ambii FC Timisoara), Dacian Varga (Sportul Studentesc), Alexandru Piturca (Pandurii Targu Jiu).

Manea pentru Adrian Cristea!


Una dintre ultimele cuceriri ale dinamovistului i-a compus o manea pe care ar putea petrece impreuna cu Pulhac,Torje,Ropotan si Goian.
Maneaua a fost compusa de 'Roxy manelista':

I-auzi, ia, vin fetele la Cristea
Ca e sexy si dotat, foarte bun la pat,
Pe rand cu toate l-am incercat
Denisa l-a degustat,
Raluca l-a excitat,
Silvia l-a terminat
Si Roxy l-a verificat
I-am facut proba ca la armata
Haide, haide, inc-o data

S-a nascut inca un talent,
E fotbalistul perfect,
Cristea se numeste,
Pe fete le pacaleste
Ca are stil si e cu clasa
Nimenea nu-i sta in fata
La pat e unicat, 23 cm garantat
I-am facut proba toate la pat

Cristea e barbat bazat,
Si fetele toate il plac
Le testeaza ca la seral
Dupa o cafea si-o cola
Le da test oral
Biata fata-i fericita i-a suras norocu’
Dar o candidata noua
Vine si ii ia locu’.